Privesc fotografia Anemonei, Ane cum este alintata de parinti si de frati, si vad un ghemotoc de om, cu cercelusi, frunte marmoreana si un tricou albastru, o pata de culoare pe care, altminteri, nici n-as observa-o. O culoare in marea paleta de culori cu care ochii mei sunt familiarizati, dincolo de o prima constientizare.
Va invit, pentru urmatoarele secunde, sa va imaginati lumea unui prichindel abia sosit in lume, prizonier intr-un univers lipsit de culoare si de lumina. In acest moment, Anemona testeaza lumea cu celelalte 3 simturi si o sa spuneti, ca, ok, bravo ei, asta inseamna ca si le va dezvolta superior pe cele din urma si ca nu va pierde nimic din ceea ce nu stie. Nu este cinic daca veti gandi astfel, ci rational. De dragul argumentatiei, o sa fiti surprinsi, ca si mine, sa descoperiti ca realitatea aceasta a intunericului fara lumina si a vietii fara culoare ascunde in sine experiente care au acelasi impact negativ asupra ei ca si orice alta boala fizica. Si pentru ca e boala, trebuie vindecata. Ei bine, undeva, in lume, niste oameni destepti si determinati pot sa vindece boala de care sufera Anemona.
Din motive nestiute, Ane a tinut sa vina in viata fizica cu doua luni mai devreme. Nu a existat un semnal de alarma inainte de cele 7 luni de sarcina. Controalele periodice evidentiuau parametri normali de crestere ai fatului. Mama, de asemenea, constiincioasa, a urmat intocmai indicatiile medicului ginecolog. Doar ca, pe neasteptate, intr-o zi de duminica dimineata, mamei, aflata in vizita la o ruda, i s-au rupt membranele. S-a speriat foarte tare, dar s-a mobilizat sufleteste si a ajuns repede la spitalul din Lugoj; travaliul a fost scurt si, cateva ore mai tarziu, a nascut o fetita de 1,620 kg si 46 cm. Medicii i-au semnalat faptul ca, fiind prematura, fetita va fi transportata, pentru siguranta ei, la spitalul „Louis Turcanu” din Timisoara. N-au considerat ca fetita trebuie insotita de mama, ci au conchis ca aceasta din urma trebuie sa ramana sub observatie in maternitatea din Lugoj.
- Am crezut ca innebunesc cand mi s-a spus ca nu-mi pot vedea fetita si ca imi va fi luata de langa mine si va pleca singura cu niste straini, fara sa simta dragostea si protectia mea. Am plans foarte, foarte mult! Asa o durere mare nu mai simtisem pana atunci! Numai Dumnezeu stie ce a fost in sufletul meu!
Marti dupa-amiaza, mama reuseste sa se externeze din maternitate si sa plece direct spre Timisoara. A stat de vorba cu doamna doctor Boia, care i-a spus ca Anemona este bine si se afla la terapie intensiva. I s-a permis sa o vada si sa stea alaturi de ea.
- Cand am vazut-o am plans de fericire! Nu ma puteam stapani! Ma jucam cu manutele ei, ii mangaiam pieptul si stomacelul, ii mangaiam crestetul, vorbeam cu ea si ii spuneam ca va fi bine! Avea niste ochi mari si foartem foarte frumosi si limpezi! Din acel moment, am fost aproape nedezlipita de fetita mea.
In primele saptamani, Ane a fost hranita cu ajutorul unei sonde, apoi a inceput sa suga din biberon lapte matern; nu avea forta sa suga in mod natural, de la san. A facut icter, i-a trecut, l-a facut din nou, iar i-a trecut, a luat in greutate si, in final, au primit vestea cea mare: vor fi externate! Starea generala a fetitei era foarte buna.
Au ajuns acasa cu bine. Ane se bucura de dragostea parintilor si fratilor ei mai mari. A urmat botezul. Controalele medicale periodice s-au derulat fara incidente sau motive de ingrijorare. Totul parea perfect.
La sase luni de la nastere, mama si fiica merg la control, la spitalul Louis Turcanu. Doamna doctor Boia a luat-o de manute sa se joace cu ea, apoi s-a intors catre mama si i-a zis:
- Doamna Florea, fetita are ceva la ochi. Urgent, mergeti la un control oftalmologic, la doamna doctor Stoica.
Au mers la oftalmolog si au aflat, in urma consultului de specialitate care a durat relativ putin, ca fetita lor este oarba: sufera de retinopatie de prematuritate (dezlipire de retina), de grad 5. Nu se mai poate face nimic. Daca doresc si au cum sa achite cheltuielile de transport, dar si plata consultatiei si investigatiilor, sa mearga impreuna cu fetita intr-o clinica oftalmologica din Budapesta, pentru o alta opinie. Zis si facut. Am strans cum au putut suma necesara si au ajuns, in cele din urma, la Budapesta. A fost un drum agitat si obositor. Din pacate, medicii maghiari i-au pus acelasi diagnostic: retinoschizis de prematuritate, grad 5.
- Care e cauza acestei orbiri, domnul doctor?
- Concentratia de Oxigen introdusa prin incubator, a fost raspunsul ferm. Nu este o afectiune congenitala. Fetita s-a nascut sanatoasa. Oxigenul i-a dezlipit retina.
Drumul de intoarcere in Romania a fost ca o pedeapsa, lung si chinuitor.
- Ma intrebati daca ne-am certat cu doctorii. Nu. Nu ne-am certat. La ce bun? Doamna doctor Stoica ne-a spus ca ii pare foarte rau! Ne-a sfatuit sa o ajutam pe Anemona asa cum putem si sa facem cat putem, exista scoli speciale pentru copiii ca ea.
Parintii s-au asezat, acasa, fata in fata, s-au sustinut cu privirea in tacere, apoi au decis ca nu se vor opri aici. Dumnezeu le va lumina calea si vor trai cu speranta ca intr-o buna zi, Ane a lor o sa traiasca o minune, ca intr-o buna zi, Ane a lor o sa vada din nou lumina zilei.
- Zi de zi, din acel moment, traiesc cu speranta si cu gandul insanatosirii.
Intr-o zi, mama a cumparat revista Felicia si, in paginile revistei a gasit un articol care a emotionat-o profund: a citit despre cazul Biancai Petre, care a fost operata de retinopatie in America, iar operatia a fost un succes.
- Doamne, ce bucurie am simtit! Mi s-au taiat picioarele! Articolul acela l-am vazut ca pe un semn de la Dumnezeu. Am vazut CALEA! Se luminase!
O rog pe mama sa-mi povesteasca despre fetita ei. Rar imi este dat sa simt o asemenea iubire si intelepciune la un om, care, intamplator este si mama. Vorbeste cu caldura despre tot si despre toate. Aflu ca mama si fiica au o relatie speciala. Sunt nedespartite. Anemona este un copil cuminte. Universul vietii ei este alcatuit din parinti si frati si se desfasoara in perimetrul unui pat sau strict pe langa pat. Din cand in cand, mama o scoate afara, la plimbare, prin curte. Paseste tematoare, nesigura, la cei doi ani ai sai. Isi ascunde capul in hainele mamei daca simte aerul tare si rece. Ii place soarele. Ridica fata si rade cu pofta! Nu se simte confortabil in vizita. Devine agitata si plange.
Are o slabiciune pentru cutia alba si neteda a unui medicament alopat, un antibiotic. Daca i se pune in mana un alt obiect si nu cutia ei preferata din carton lacuit, plange si striga deznadajduita. Detesta textura parului papusilor si orice alt obiect pufos. Prefera obiectele din plastic si din hartie. Locul ei preferat este patul, printre perne. Este locul in care se simte acasa, in siguranta. Pipaie ochii mamei ei si-i mangaie gangurind dragastos. Arunca curajos in eter primele cuvinte: mama, tata, sapun, baita, Coca (fratele), ham-ham e.t.c. .
S-ar juca in curte, dar ii este teama de spatiul acesta necunoscut! Daca mama isi trece palma prin fata ochilor ei, pleaca capul si ii alunga palma cu mana ei. Nu stim daca e semn bun sau doar simte vibratia aerului.
O intreb pe doamna Florea, intr-o doara, daca a visat ceva deosebit in ultimiii doi ani. Raspunsul vine repede, emanand emotie si bucurie.
- Am visat de vreo cinci ori cam la fel! Eu si tata (sotul) incarcam o masina de nisip, iar dincolo de masina, era un camp verde, pe care se juca Anemona! Era fericita, mangaia iarba inalta si din cand in cand se intorcea si ne privea! Stiam ca ne vede si ma trezeam foarte, foarte bucuroasa, din vis. Apoi, alta data am visat ca asteptam intr-o sala de spital. Anemona era in operatie si trebuia sa iasa din moment in moment! Eram fericita, nu tematoare, stiam ca operatia ii reda vederea Anei noastre! Radeam, in vis!
(…)
- Cu gandul la Dumnezeu ma culc, cu gandul la Dumnezeu ma scol. Si stiu ca vom trai minunea cand Ane va vedea! Ma uit la ea, cateodata, si simt in sufletul meu ca fetita mea vede! Si Dumnezeu ma vrea fericita in gandul asta al meu, ma vrea bucuroasa si increzatoare in speranta asta a mea ca Ane va vedea intr-o zi! Asa ma vrea Dumnezeu!
In urma cu 3 luni, familia Florea a contactat clinica din Detroit care ii poate reda vederea Anemonei! Metoda chirurgicala este inventata de un medic american si pana acum, alti 4 copii romani si-au recapatat functiile oculare. Este o metoda revolutionara care, deocamdata, nu se mai practica nicaieri altundeva in lume, decat in clinica aceasta! Costurile sunt foarte mari pentru bugetul nostru, dar nu sunt imposibil de strans, cu credinta in bine si in dorinta noastra concreta de a ajuta: 18.000$ per ochi, la care se adauga cheltuielile de drum si cazare. Ar trebui sa locuiasca in America aproximativ 8 saptamani. Un calcul sumar atinge suma de 42.000 $ (aproximativ 32.000 EUR).
Parintii au reusit sa stranga 7000 Eur. In urma cu doua zile, depusesera in cont alti 900 RON, stransi din putinul lor.
Anemona trebuie sa ajunga cat mai repede in America, pentru ca retinoschizisul se agraveaza de la o zi la alta!
Donand 2 Eur prin sms trimis la 848 (numar gratuit) in retelele VODAFONE, ORANGE SI COSMOTE, implinim visul unei mame, calauzite de credinta ca fetita ei va primi lumina si va privi culoarea prin ochii ei!
Intr-o buna zi, Ane nu se va mai teme sa descopere lumea dincolo de patul incarcat de perne ; intr-o buna zi, Ane va putea sa se joace si sa creasca alaturi de alti copii de varsta ei vazandu-i, nu numai simtindu-i. Ziua aceea este, cu adevarat, aproape!
